Cateva ore şi incă un calendar s-a umplut şi-i face loc următorului.Inca un final urmat de un nou inceput.Incă un timp in care ne uităm in urmă şi tragem linie,ne uităm inainte şi planificam.Am impresia ca in ultima vreme timpul nu e deloc rabdător cu noi şi se grăbeste tot mai tare să se scurgă.
Am vrea doar să strigăm,sa ţipăm”Nu mai vrem să crestem!Nu vrem să plecam!Nu vrem să ne desparţim!”
Dar destinul e mut şi surd la cerinţele noastre,aşa că noi ne resemnăm.
De ce timpul trece întotdeauna mai repede atunci cand ţi-e mai bine? De ce timpul nu se poate da înapoi sa poi retrăi acele momente? De ce totul trebuie să se sfarşească cu o lacrimă?
Nimeni nu ştie asta...
Cum pot opt ani sa treacă aşa repede? Opt ani în care am fost cu toţii un colectiv,o clasă,o familie..Dar iată că această familie se destramă formand o bifurcaţie în drumul pe care l-am parcurs timp de 8 ani de zile cu toţii.Cu lacrimile inundandu-ne ochii,azi ne-am luat rămas bun.Acum,că am dat vacanţa,nimeni n-a mai spus"ne vedem la toamnă ",a spus doar"sper sa ne mai vedem candva".
Şcoala..atat de plictisotoare pentru unii,dar iată că mai tarziu ne dăm seama ca am vrea sa fim acolo alături de colegii nostrii,de profesorii îndrăgiti, în vechile noastre bănci.Acolo,la şcoală am învaţat ce înseamnă cuvantul "prietenie",mai tarziu am aflat ce înseamnă să iubeşti,dar cel mai important lucru pe care l-am învaţat a fost sa fim împreună,cu toţii,ca o familie..
Azi învaţăm că acele momente în care ne prosteam,cand eram împreună vor rămane doar amintiri. Amintiri care sunt foarte pretioase pentru mine, pentru ei, pentru sufletul nostru.
Totuşi nu vom opri potopul de lacrimi,nu vom opri durerea,doar o vom acoperi cu amintiri.
“Ne desparţim prieteni, iar anii de şcoală cu amintiri şi visuri ne vor lega mereu.”
