Umbra

Umbra..

John Evans se trezi in umbra..

Intr-o bezna atat de adanca incat nu putea distinge nimic.

Obscuritatea care-l inconjura il facea sa se gandeasca daca nu cumva e imaginea vaga a lumii care plutea la marginea amintirilor lui nu era decat un vis.

Cu toate astea,John era sigur ca nu visa si lumina exista cu adevarat,simtea ca undeva,mult in spatele opacitatii in care se gasea,era o alta lume.

Dintr-o data a fost sigur ca nu mai facea parte din acea lume.

N-avea idee cat era ora,ce zi era,nici macar in ce an se afla.

Era zi sau noapte?

Nu stia.

Treptat,primele tentacule ale fricii incepura sa-i dea tarcoale.John incepu sa exploreze bezna din jurul sau,incercand sa apuce intunericul.Nu simtea nimic.Era ca si cum propriile sale degete disparusera.Isi impreuna mainile.In loc de asteptata caldura a palmelor puse una peste alta,nu simti nimic.Nu mai pircepea nimic.

Frica isi stranse mai tare tentaculele in jurul sau.Mintea se refuza panica,se trase inapoi din fata ei incercand sa se ascunda de intuneric.

Ce s-a intamplat?

Unde se afla?

Instinctiv incepu sa numere"unu,doi,trei,patru...."

Numerele marsaluiau prin mintea sa,dilatandu-se pe masura ce isi asculta vocea interioara discret cuvintele care insemnau pentru el tot ce era mai de nepretuit.

Chiar si atunci,cand el incepea sa se destepte din bezna,singurele care aveau importanta pt el erau numerele.

Intotdeauna fusese asa..de cand era mic,se zgaia la un obiect si incepea sa numere"unu,doi,trei,patru."..John Evans a invatat sa numere dupa bataile pedulei,desi n-avea nici cea mai vaga idee despre ce era un ceas,numara de fiecare data cand limba orologiului atingea o cifra.Cand a invatat sa mearga,isi contabiliza pasii,spunand fiecare numar cu voce tare.Isi numara pasii.

Numara orice.Prin minte rasuceau siruri nesfarsite de numere.

Numerele care insemnau ceva..ordine,defineau universul..numerele ii umpleau mintea si il sufocau.

Incerca acum,in infricosatorul intuneric sa se joace inca odata cu ele.John porni de la un milion.Ii placuse intotdeauna acea cifra.Un unu cu sase zerouri.Noua sute nouazeci si noua,noua sute nouazeci si opt..continua,numerele marindu-se si ocupandu-i mare parte din creier.

Si totusi se gasea in intuneric,bezna si tacerea il impresurau inca.

Incerca sa-si aminteasca unde era si cum ajunsese aici.

Fusese in camera lui.Camera de la erajul cinci.Dormea.Si inainte de asta a plans.Plansese pentru ca i-a fost dor de mama lui,de tata,si chiar si de fratiorul lui pe care nu-l prea placea.

Plansese pana adormise,intrebandu-se daca il va tachina cineva pentru ca a fugit tipannd din sufragerie si trantise usa in urma lui,nevrend sa mai vada pe nimeni.

Apoi in noapte se trezi si auzise ceva..dar ce?Micul John nu-si amintea nimic.

Se concentra mai mult si aparu,foarte foarte vag,o amintire.Un harait,ca al batranului ascensor care urca de la etajul intai pana la cinci.

Apoi nimic!Pana ce se trezise in intuneric.Se trezise sa descopere ca nu era,in contunuare nimic.Incerca sa apuce ceva cu mainile dar corpul refuza sa raspunda,refuza chiar sa inteleaga comanda data de creier.

Paralizat!

Intregul sau corp era paralizat!

Panica starnita il acapara cu o forta irezistibila.Tipa!..tipa in tacere,dar vocea ii suna ca un surd ecou.Mai incerca odata,cand,in spatele umbrelor incepura sa straluceasca lumini scanteietoare,intr-un spectru de culori pe care nu-l observase niciodara pana atunci in viata lui.

In tacerea din jurul sau izbucnira sunete puternice.Era o cacofonie de acorduri dizgratioase ce sareau unele peste altele,precum sunetele sinistre a sufletelor blestemate din iad.Continuand sa tipe,incerca sa se desprinda de luminile si sunetele care nu-l ascultau.Incerca sa se intoarca in sine si sa se ingroape in numere..

Era insa prea tarziu.Nu putea gasi cifrele.In locul lor insa,gasi o bolboroseala fara sens.

Cand atacul la adresa senzorilor lui ajunse la culme,John Evans isi dadu seama ce i se intamplase.Atunci sosi ultimul moment.Luminile il lovira inca o data,cu o intensitate care ii sfasie creierul,iar cacofonia ii zgudui mintea slabita.

Intr-o explozie de lumina,insotita de uruitul a o mie de tremuri,John Evans muri.

Muri fara a-si aminti exact ce i se intamplase.

Muri fara a intelege cum si de ce.

Muri cand avea numai unsprezece ani.

Muri oribil.

Vampirul

In frigul ametitor din iarna,toata natura dormea intr-o ceata densa.Zapada zacea pe pamantul inghetat,totul in jur pustiu.Nimic viu prin preajma...
    La marginea unei paduri,pe o stanca rece,un vampir insetat statea si isi ineca amarul privind panorama oraselului,valurile marii ce loveau tarmul...Pielea lui palida si ochii negrii se imbibau perfect cu peisajul.Se simtea singur.Nu avea pe nimeni care sa-i aline durerea.Era furios.Furia i se accentua pe fata lui perfect neteda,ca un tablou.Setea i se facu mai mare,si din aceasta cauza incepu sa respire gafait,ca si cand ar fii fugit cativa kilometri.Merse in padure sa-si caute cateva victime,pentru a-si mai potoli cat de cat setea.In drum spre locul sau obisnuit de vanatoare,se opri brusc si statu un moment nemiscat.Parca auzea un sunet,ca si cum ar fii plans cineva,suna a voce umana si venea dinspre locul unde fusese adineauri.Se intoarse inapoi din drum,spre stanca.Cu cat se apropia mai mult,cu atat sunetul se auzea mai tare.Cand a ajuns,vazu o fata  care statea si plangea..Fugii de acasa,se saturase de certurile parintilor sai."Mmm..masa perfecta"gandi vampirul sovaitor.Se apropie incet de ea,fara prea mult zgomot,pana ce ajunse intr-un unghi unde-i putea vedea chipul.Tresari..Brusc uita de tot,de setea ingrozitoare de sange,de singuratate,de furie..In toti acei 160 de ani ai sai nu mai vazu asemenea fiinta.Era asa frumoasa...ochii ei mari si caprui,parul castaniu care-i flutura in aer..Merse langa ea.Dansa il privea cu ochii mari.Mirosul sangelui ei ii infesta toate simturile,era o tentatie imensa,dar numai el stia cum putea sa se abtina,iar daca ar fii omorato nu si-ar fii iertato niciodata..O intreba cum se numeste.Aceasta ii raspunse ca se numeste Zuzu,un nume neauzit de el in toti acesti ani,i se parea un vis,nu mai visa timp de 160 de ani,timp in care isi petrecuse existenta alaturi de singuratatea sa.Dupa cateva minute de discutii, vampirul incepu' sa o placa, ea examinandu-i fiecare comportament. Se ridica de pe stanca si spuse ca ii este frig. Acesta timid incearca sa o tina in brate,dar fata pastra distanta, intr-un final cazand prada caldurii hanoracului lui.O lua in brate si ii spuse sa inchida ochii.Fata facu intocmai,fara urma de frica.Acesta o duse intr-un luminis,la marginea unui lac.Aici ii placea lui sa vina cand era tulburat sau cand avea nevoie de liniste.Se asezara pe pamantul inghetat privindu-se in ochi pentru o vreme,apoi vampirul s-a intins pentru a o saruta.Aceasta se trase spunandu-i ca inca nu-i stie numele.Se intinse usor spre urechea ei,unde-i sopti cu o voce blanda:"Damon"Fata zambi,simtea un fel de emotie in preajma lui,se simtea bine,o facea sa uite de problemele sale,iar sentimentul era reciproc.Timid,il saruta pe obraz.Vampirul fusese uimit de gestul fetei,privind o vreme in gol cu ochii mari.Fata era putin dezamagita,incepu sa-i para rau pentru ce facuse,dar,ii simti mana rece pe fata.Isi intoarse capul si il vazu zambind strengareste.Vampirul isi apropie incet fata  pana ce buzele reci i se atinsera de ale ei.Acest sarut ii soca pe amandoi,simtira placerea din el.Se privira uimiti,apoi se retrasera timid.Vampirul o trase langa el,apoi o lua in bratele lui protectoare.Statura o vreme imbratisati,se mai sarutau cateodata,privind luna cum isi facea aparutia.Razele ei de lumina isi faceau loc printre crengile copacilor.Acum se cunosteau mai bine,vorbeau in soapta..aveau oricum toata noaptea la dispozitie doar pentru ei.

Her eyes

Seara…frig..Stau pe iarba proaspata de primavara si privesc cerul instelat.Fiecare stea de pe cer imi aminteste de stralucirea scanteietoare a ochilor lui.Unica lui privire,parca desprinsa dintr-un cristal.Mi-e frica uneori de privirea lui,este rece si ma infioara.Imi cere atunci sa am grija de mine pentru a putea avea grija de el,asta de fiecare data cand ne luam ramas bun.Altii s-ar plictisi de acele cuvinte,dar eu o iau ca pe un compliment.Este perfect pentru mine.Il iubesc pur si simplu…are talente si defecte(pe care le ador).Cel mai mare talent al sau este ca ma face mereu sa plutesc atunci cand sunt cu el.Nu mai stiu de nimeni si nimic,doar de el si de mine…

  Asta a fost inceputul nostru,dar au venit acele momente triste.Ne-am indepartat unul de celalalt..Am decis ca e mai bine sa ne despartim,amandoi.Ochii lui…avea o privire pe care n-o intelegeam.Era asa de..asa de misteriosa.Erau sclipitori,mai aveau putin si lacrimau..Am fugit,lasandul in urma mea.Plangeam…dar era mai bine.In ultima vreme,relatia noastra era mult prea complicata.Ne-am despartit din nimic…dar era mai bine pentru amandoi.

   Si,desi timpul a trecut de atunci,privirea lui inca ma bantuie.Nu pot sa uit cand ma privea inocent,si,desigur prima data cand ne-am cunoscut. Apoi a urmat primul zambet,prima imbratisare,primul sarut,primul te iubesc...Stelele straluceau,ingerii cantau..Ce momente…Ce frumuseti!!Mi le amintesc toate pe indelete.Imi spunea adesea”te iubesc”,cateodata chiar in momente neasteptate,si..chiar cred ca ma iubea,si eu il iubeam nespus,si,inca-l mai iubesc.Deseori ma gandesc daca el mai tine la mine,daca se mai gandeste la mine cat ma gandesc eu la el..

  Daca ar fii dupa mine,as muta timpul inapoi,sa fi din nou impreuna,sa fim un intreg,sa completezi acea jumatate care sta goala in sufletul meu,de cand ai plecat.Te rog,vino,vino inapoi la mine!..Innebunesc in suferinta-mi propire..Numele lui imi cade salbatic pe frunte,imi simt tot corpul lungit pe realitate,visez….visez la ziua in care ne vom revedea,sper…sper sa fim din nou impreuna,sa ne iubim ca inainte..

  El este stadiul al constiintei mele, este izvorul fericirii mele, este un elixir vital, el imi da energie si putere, el este arhitectul manifestarii mele. Fara el,ma simt un nimeni…un lucru nefolositor,o faptura in stadiu de recunoastere…Te rog,saruta-ma si acum ca prima data..Ma asez pe iarba rece,iar el ma saruta…inchid pleoapele si adorm intr-un somn mut,indragostita,in eternitatea mea…

Demon's child

In intunecatul coltisor al incaperii,ochii ei albastrii luceau ca doua vapai.Statea ingenunchiata si isi privea colegii cu ura.Toti o considerau o ciudata,deoarece privea in gol si vorbea singura.Dar,in ciuda criticilor,era neobisnuit de frumoasa.Avea ochii albastru cenusiu translucid,ca si cum cineva i-a facut o gaura in ochi,si toata cerneala din ei s-a scurs,iar parul ii era negru ca cerul noptii.Avea pielea palida si buzele rosii ca sangele.Era parca o creatura divina,o printesa a intunericului.Privirea ei inofensiva si nevinovata ascundea multe..ura,care inflorea in sufletul ei tot mai mult si mai mult,.

A doua zi,cand veni la scoala,dadu nas in nas cu un baiat inalt,cu parul saten si ochi verzi.Se uita la el o vreme cu o privire inofensiva,dar acesta ii replica"nu te mai holba ciudato".Fata ii strecura in buzunar un biletel:"Imi plac ochii tai.Ii vad adesea in visele mele.Hai sa ne intalnim dupa scoala in parc."Si il ocoli,ignorandu-i replica rautacioasa.Inauntrul ei,un nou sentiment se ivi,reusind sa sparga peretele negru de ura.Nu stia ce semnifica,nu mai simtise asta pana acum,dar era placut.

Dupa terminarea orelor,pleca inspre parc cu speranta ca baiatul cu ochii verzi sa vina si el.Se aseza pe o banca si privea frunzele copacilor cazand moarte,privea cerul intunecat de la perdeaua ne nori.Inchise ochii si incepu sa-si imagineze privirea "magica" a acelui baiat.Acei ochii verzi,parca ii aminteau de verdele naturii,o facea sa se simta asa pasnica.Era asa cufundata in gandurile ei,incat nu observa ca el era chiar langa ea si o privea.O mana fierbinte ii atinse umarul.Tresari.Deschise ochii si fu uimita sa-l vada langa ea,privind-o cu atata admiratie.Parea alt om acum.Nu mai ii spunea"ciudata".Acum ca o privea mai bine,incepu sa o placa.Ii iubea infatisarea neobisnuita.Aceasta zambi,si isi apropie fata incet de a lui,pana cand buzele ei reci le atince pe ale lui.Amandoi au fost surprinsi de acel gest,deoarece nici nu se cunosteau bine.Intr-un tarziu afla ca il cheama Alex si ca era capitanul echipei de fotbal."De ce toti ma considera o ciudata,Alex,de ce toti ma batjocoresc?".."Deoarece esti o ciudata.Esti adesea retrasa si vorbesti singura.Privirea ta rece si plina de ura ii infricoseaza pe toti,nu vreau sa aiba de a face cu tine."

Se facu o liniste deplina.Inainte de a-si lua ramas bun,il privi cu ingrijorare pe Alex si-l intreba"Si tu crezi asta despre mine,si tu ma consideri o ciudatenie?".."Pai...nu...acum ca am reusit sa te cunosc nu pari o ciudata.Cel putin,in momentul de fata esti o persoana absolut-normala."Se privira amandoi in ochii,el simtea un usor fior cand ii privea ochii.Parca erau doua cuburi de gheata care extindeau o raceala infioatoare in jurul lor.Se simti asa intimidat,asa ca intoarse capul,apoi rosti incet,aproape in soapta"Trebuie sa plec,dar o sa ne mai vedem maine la aceasi ora".Isi intinse capul si ii saruta buzele reci,apoi se indreptara amandoi spre casa.

A doua zi,se intalnira in acelasi loc.De data aceasta el o astepta pe banca cu un pachetel in mana.Ii zambi,si o saruta,ca si cand s-ar fii cunoscut de o viata."Am ceva pentru tine.Ii intinse pachetelul,dar apoi se razgandi si o puse sa-si inchida ochii deoarece era o surpriza.Era un lantisor cu o cruce din argint.Cand ii atinse pielea cu el,se smaci ca si cand ar fii arso.Baiatul se sperie de gestul ei.Aceasta ii multumi pentru cadou,ii zise ca o sa l puna mai tarziu,apoi ii spuse:"Alex...azi vreau sa-ti arat un loc foarte frumos.Hai dupa mine".Il conduse la marginea orasului in cimitir,la un monument de piatra care intruchipa diavolul.Jos erau mai multe animale moarte,care miroseau groaznic."Ce e asta??De ce m-ai adus aici?".."Aici vin eu adesea.Imi place..e liniste,imi place sa sacrific animale si sa le aduc stapanului.".."Stapanului?Ce mai e si asta?".."E el..stii...spuneai ieri ca va bateti joc de mine pentru ca vorbesc singura..Defapt,eu nu vorbesc singura,eu aud vocile si pot vorbi cu demoni.Nu vorbesc singura,vorbesc cu ei."..."Deci de aia te-ai tras cand am vrut sa ti pun crucea.Esti ca si posedata.Esti..esti ca un demon..Imi pare rau..nu vreau sa am de a face cu tine.Esti o ciudata!Uita-ma".Si o lua la fuga.Ea ii striga di urma"O sa iti para rau.Nu o sa ma poti uita niciodata.Iti jur ca o sa-ti para rau!"In urmatoarea zii,ea il privea cu ura.Apoi a lipsit cateva zile de la scoala.Nimeni nu dadu importanta lipsei ei,pana cand intr-una din zile au auzit ca in cimitir,langa statuia aceea care semana cu diavolul,era spanzurata ea.Din acea zi,baiatul incepu sa aibe tot felul de cosmaruri cu demoni.Ea ii zambea diabolic spunsndu-i"Ti-am zis ca nu ma vei uita".Intr-o dimineata. cand se trezi,vazu scris mare,cu sange "Nu ma vei uita".Se sperie ingrozitor.Se saturase.Il tortura zi si noapte.Apoi,la scoala,ii auzi vocea"Datorita tie,acum focul iadului ma arde.O sa mi-o platesti."Acum,colegii il considerau un ciudat.Se cumportau cu el ca si cu ea.Il strigau ciudat si il batjocoreau deoarece statea si privea in gol ore-n sir,fara sa vorbeasca nimic,se infuria la orice,venea adesea zgariat si lovit...

   Tot in acea zi,seara,cand se duse la culcare,ii aparu o silueta neagra cu doi ochi rosii sclipitori.A doua zi,localnicii au gasit spanzurat in acelasi loc trupul baiatului,iar langa el scris cu sange"Ti-am zis ca o sa mio platesti".

   De atunci,prin acel cimitir doua spirite de copii se joaca printre pietrele funerare.

Prizoniera

Uneori ma simt prizoniera in propria-mi viata.

Poate fii ceva mai patetic de atat?

Ma simt ca o papusa controlata de toti din jur,un personaj dintr-o poveste care nu-si are locul potrivit.

Vreau sa evadez din acest glob de sticla.Sa sparg peretii si sa vad din nou lumina soarelui,care,cu razele lui calde sa-mi dezghete inima plina de durere.

Sa-mi recapat din nou viata,libertatea,optimismul si zambetul meu molipsitor..

De ceva vreme parca am intrat din gresala intr-un film in care la inceput erau toate frumoase,ma simteam in al 9-lea cer,dar apoi toata lumina s-a stins si m-am pierdut prin intuneric,povestea mea transformandu-se intr-un vis urat din care nu pot sa ies,in care oricat m-as stradui nu pot sa adaug nici un strop de frumos.

Ma simt obosita..satula...

Milioanele de ganduri negative imi invadeaza capul,secunda cu secunda,minut cu minut,secandu-ma de energie,lasandu-ma sa ma pierd printre ele,incarcandu-ma cu negativ.

E o sfera al naibii de vicioasa in care am intrat, iar ca sa ies am nevoie exact de energia ce imi este "ilicit" sustrasa de personajul secundar din film...

Un film fara"happy end",ma gandesc cat de entuziasmata eram cand cumparasem biletele in primul rand,la un film romantic..dar casa de bilete se pare ca m-a inselat dandu-mi bilete la alt film.

In intunecoasa sala de film,in fata ochilor mei erau doar doi actori,insa pe margine multi,prea multi privitori.Se uita mirati, de sus, la scurt metrajul meu, ca la un glob de cristal cu zapada, cu 2 papusi inauntru pe care le misti odata cu zgaltairea globului si pe care le poti elibera prin simpla spargere a globului...

Ei nu inteleg nimic, de acolo din lumea lor, straina si rece..., totul pare simplu, peace of small cake... Pentru ca nu este povestea lor.

Si nefiind ei actori in rolurile principale, capacitatea de empatie e redusa la cota-politicoasa-de avarie, atat de iritant si de nedrept pentru cei prinsi in mrejele unei povesti deturnate de spirite malefice, ganduri obsesive, coordonate gresit desenate, de la finalul sau perfect si inaltator, gingas si simplu, ca un zambet de copil...

De copil indragostit!

Priviri..

O zii….o zii i-am vazut privirea lui cum o cauta pe a mea,printre multimile nenumarate de oameni..Ochii lui verzi ii cautau pe ai mei,iar cand i-a zarit,a fost in stare sa fuga prin aglomeratia din autobuzul in care eram,doar pentru a fii langa mine. Unii ochi ameninta asemeni unor pistoale incarcate si fixate asupra unei tinte , altii sunt la fel de insultatori precum niste fluieraturi sau lovituri ;unii sunt inexpresivi asemeni coacazelor , iar altii sunt tot atat de adanci precum o fantana in care te poti prabusi,dar ai lui,ai lui erau asa inofensivi,de credeai ca e un copilas neajutorat..Iubeam asta la el..Ma pierdeam in privirea lui,ma adanceam ca intr-un lac,uitand de lumea care era langa mine,sau ca eram intr-un autobuzul care,scotea niste zgomote asurzitoare,in viziunea mea eram doar eu,el si ochii lui minunati care ma priveau bland.Dar brusc m-am trezit din viziunea mea..m-am trezit privind in gol…el disparuse,eram doar eu pierduta printre o multime de straini.Acum,eu ii cautam privirea,care nu raspundea…

Zambesc...

Am deschis incet ochii.Am fost uimita sa-l vad langa mine,privindu-ma cu ochii lui mari si negri si un zambet strengaresc pe fata.Ma saruta usor.Incepu sa-mi povesteasca cat de mult o iubeste printul pe printesa lui.Parcurgeam impreuna prin basme si povestiri,cu mainile stranse laolalta.Ne-am oprit intr-o poienita plina cu flori multicolore,unde m-ai luat si ai inceput sa ma saruti.Iti simteam buzele delicate,ca atincerea unei petale de trandafir. Cum s-a intamplat ca buzele noastre sa se impreuneze ? Cum se intampla ca pasarile canta , zapada se topeste, trandafirul isi deschide floarea , iar rasaritul straluceste in spatele trunchiurilor intunecate ale copacilor la intalnirea vibranta a unui deal ?Se iubeau…dar niciunul dintre ei nu recunostea asta.Ea spera,stia ca o iubeste,dar nu avea curaj sa-i spuna,astepta ca el sa faca acest pas.

  Ne-am asezat pe iarba moale din poienita privindu-ne in ochi.Cu o voce calma si angelica imi soptea ca ma iubeste,apoi m-a imbratisat.Ii simteam mana calda atingandu-mi spatele.Am adormit la loc…

 Am intins o mana si am realizat ca nu mai era langa mine.Am deschis ochii si mi-am dat seama ca eram in camera mea umila,nu in poienita cu flori alaturi de…alaturi de el,care nu era aici,fusese doar in visul meu,dar zambesc,mi-l imaginez langa mine,zambesc doar pentru el,zambesc trist..nu e nici azi aici langa mine,dar continui sa zambesc…Poate maine va fi!