Refuzul la comunicare 2

Urlet mut
Pe cînd ea tot urla
Încet, îşi pierdu' vocea
Se sting ochii, ceasul blocat
Zambetul apare, bucuroasă a plecat
Telefonul
Maică, fiica ta sta sa moara, e pe pat
Nu ştiu ce-i cu ea si cine-i vinovat
Ce s-a întîmplat vreau sa vorbesc cu ea
Nu se poate sper sa-si găsească liniştea
Timpul
După o noapte fără stele
Unde tăcerea te sperie
Ochii se deschid, lumina învie
Sub inconştientul ce o tine vie
Albul
Ploi ce-au curs lasă urme pe tavan
Albul stralucitor din suflet nazdravan
Alb si în aceea încăpere
Si liniştea ce o sperie
Mii de semne de întrebare
Ce caută ea acolo oare?
O fi raiul, o fi la nebuni
Cine e în stare sa facă minuni?
De ce nu pot vorbi, se întreabă ea
Cînd dincolo de timp si spaţiu, maica plîngea
Dorinta
Face parte din esenţa ei
Ţinută-n palmă de către zei
Condusă din instinct si de raţiune
Pentru durerea ei, nu exista poţiune
Vindecarea
Nimic nu e mai puternic decît iubirea
Ea poate vindeca ura, slabiciunea
Si prin iubire s-a creat minunea
De a salva sufletul unui pierdut în lume
Străin printre străini si apropiati
Si cei dintai fraţi ce au fost uitaţi
Mandria
Uitînd de propriile ei defecte este mîndră
Fără sa ştie ca în urma face pe alţii sa plîngă
Corul cîntă si ea e plină de o mîndrie prostească
Este ca o floare ce sta sa vestejeasca
Apărată de tăcere
Si somn acustic
Ruşine si durere
În alb fantastic
Un suflet...rustic
În agonie adapostit
Trup intins si liniştit
De perfuzii bîntuit
Cu cearsaf acoperit
Si la cap o icoană
Sînge vărsat de pomană
Nimeni nu o poate defini
Pielea găurită de spini
Furia ce o poate orbi
Înconjurată de rechini
Din stele instelate
Cu sînge descrise-n carte
El scrie în continuare o dramă pusa-n ramă
Aşeazată-n Bibliotecă, adîncă rană
Si îngeri ce-o păzesc si cînta-n strună
Cînd alţii zac la moarte, alţii se cunună
Dar dragostea imensă a salvat o nebună