Umbra

Umbra..

John Evans se trezi in umbra..

Intr-o bezna atat de adanca incat nu putea distinge nimic.

Obscuritatea care-l inconjura il facea sa se gandeasca daca nu cumva e imaginea vaga a lumii care plutea la marginea amintirilor lui nu era decat un vis.

Cu toate astea,John era sigur ca nu visa si lumina exista cu adevarat,simtea ca undeva,mult in spatele opacitatii in care se gasea,era o alta lume.

Dintr-o data a fost sigur ca nu mai facea parte din acea lume.

N-avea idee cat era ora,ce zi era,nici macar in ce an se afla.

Era zi sau noapte?

Nu stia.

Treptat,primele tentacule ale fricii incepura sa-i dea tarcoale.John incepu sa exploreze bezna din jurul sau,incercand sa apuce intunericul.Nu simtea nimic.Era ca si cum propriile sale degete disparusera.Isi impreuna mainile.In loc de asteptata caldura a palmelor puse una peste alta,nu simti nimic.Nu mai pircepea nimic.

Frica isi stranse mai tare tentaculele in jurul sau.Mintea se refuza panica,se trase inapoi din fata ei incercand sa se ascunda de intuneric.

Ce s-a intamplat?

Unde se afla?

Instinctiv incepu sa numere"unu,doi,trei,patru...."

Numerele marsaluiau prin mintea sa,dilatandu-se pe masura ce isi asculta vocea interioara discret cuvintele care insemnau pentru el tot ce era mai de nepretuit.

Chiar si atunci,cand el incepea sa se destepte din bezna,singurele care aveau importanta pt el erau numerele.

Intotdeauna fusese asa..de cand era mic,se zgaia la un obiect si incepea sa numere"unu,doi,trei,patru."..John Evans a invatat sa numere dupa bataile pedulei,desi n-avea nici cea mai vaga idee despre ce era un ceas,numara de fiecare data cand limba orologiului atingea o cifra.Cand a invatat sa mearga,isi contabiliza pasii,spunand fiecare numar cu voce tare.Isi numara pasii.

Numara orice.Prin minte rasuceau siruri nesfarsite de numere.

Numerele care insemnau ceva..ordine,defineau universul..numerele ii umpleau mintea si il sufocau.

Incerca acum,in infricosatorul intuneric sa se joace inca odata cu ele.John porni de la un milion.Ii placuse intotdeauna acea cifra.Un unu cu sase zerouri.Noua sute nouazeci si noua,noua sute nouazeci si opt..continua,numerele marindu-se si ocupandu-i mare parte din creier.

Si totusi se gasea in intuneric,bezna si tacerea il impresurau inca.

Incerca sa-si aminteasca unde era si cum ajunsese aici.

Fusese in camera lui.Camera de la erajul cinci.Dormea.Si inainte de asta a plans.Plansese pentru ca i-a fost dor de mama lui,de tata,si chiar si de fratiorul lui pe care nu-l prea placea.

Plansese pana adormise,intrebandu-se daca il va tachina cineva pentru ca a fugit tipannd din sufragerie si trantise usa in urma lui,nevrend sa mai vada pe nimeni.

Apoi in noapte se trezi si auzise ceva..dar ce?Micul John nu-si amintea nimic.

Se concentra mai mult si aparu,foarte foarte vag,o amintire.Un harait,ca al batranului ascensor care urca de la etajul intai pana la cinci.

Apoi nimic!Pana ce se trezise in intuneric.Se trezise sa descopere ca nu era,in contunuare nimic.Incerca sa apuce ceva cu mainile dar corpul refuza sa raspunda,refuza chiar sa inteleaga comanda data de creier.

Paralizat!

Intregul sau corp era paralizat!

Panica starnita il acapara cu o forta irezistibila.Tipa!..tipa in tacere,dar vocea ii suna ca un surd ecou.Mai incerca odata,cand,in spatele umbrelor incepura sa straluceasca lumini scanteietoare,intr-un spectru de culori pe care nu-l observase niciodara pana atunci in viata lui.

In tacerea din jurul sau izbucnira sunete puternice.Era o cacofonie de acorduri dizgratioase ce sareau unele peste altele,precum sunetele sinistre a sufletelor blestemate din iad.Continuand sa tipe,incerca sa se desprinda de luminile si sunetele care nu-l ascultau.Incerca sa se intoarca in sine si sa se ingroape in numere..

Era insa prea tarziu.Nu putea gasi cifrele.In locul lor insa,gasi o bolboroseala fara sens.

Cand atacul la adresa senzorilor lui ajunse la culme,John Evans isi dadu seama ce i se intamplase.Atunci sosi ultimul moment.Luminile il lovira inca o data,cu o intensitate care ii sfasie creierul,iar cacofonia ii zgudui mintea slabita.

Intr-o explozie de lumina,insotita de uruitul a o mie de tremuri,John Evans muri.

Muri fara a-si aminti exact ce i se intamplase.

Muri fara a intelege cum si de ce.

Muri cand avea numai unsprezece ani.

Muri oribil.